Train Factor

By:Oana DatkiDecember 3rd, 2012HRNo comments


Suntem toți în faza în care expresia do more with less, nici măcar nu ne mai face să tresărim, o auzim de trei ani și tot de trei ani facem din ce în ce mai bine acest lucru. Am să evit să povestesc din nou cât de tare m-am îngrijorat când am derulat un survey în 2009 și am remarcat că organizațiile tăiaseră bugetele de training cu cel puțin 40%. Îngrijorarea nu era stârnită de această medie, ci de situațiile în care se tăiase de tot sau aproape de tot....și erau multe.

Ce nu reușeam să înțeleg era cum fuseseră gândite acele bugete, dacă tăierea lor masivă a fost acceptabilă pentru organizații. Am înțeles, apoi, că a fost o măsură de urgență și de moment, nu a rezistat mult această situație și încet încet, au crescut bugetele de training la un nivel acceptabil. Orientarea acestor bani însă s-a modificat și rafinat major, și suntem într-o nouă realitate mult mai axată pe rezultate concrete, pe sisteme bine puse la punct, în care practicile de TNA spre exemplu, nu mai sunt doar o teorie din manuale sau din alte țări mai avansate.

Recunosc că am avut curiozitatea de a verifica în studiul salarial Mercer dacă realitatea aceasta se confirma prin cifre. Și, într-adevăr, salariile Training Managerilor au crescut ca valoare în mod constant în ultimii trei ani. La fel s-a întâmplat și cu cele ale specialiștilor în training, dar mai ales ale celor seniori. Pozițiile cheie responsabile de training și dezvoltare în companii sunt în mod evident valorizate, iar cei care ocupă aceste posturi și trebuie să livreze rezultate, se pare că reușesc, chiar și în aceste condiții în care nivelul așteptărilor este mult crescut.

Este îmbucurător faptul că organizațiile au realizat că trainingul este o pârghie necesară, și, chiar dacă nu este un panaceu, este un mijloc prin care rezultatele pot fi îmbunătățite. În plus, conotația motivațională a programelor de dezvoltare duce la o consolidare a poziției specialiștilor în training.

Articol de Oana Datki pentru CariereOnline

Share    

Publică un comentariu nou