YOU are the PRESIDENT of your own COMPANY

By:Loredana VladareanuOctober 12th, 2012HRNo comments


In abordarea sa, “YOU are the PRESIDENT of your own COMPANY!”, Brian Tracy nu se adreseaza celor care detin functia de President ori Vicepresident in propria lor companie, ci ni se adreseaza noua tuturor, oricarei persoane adulte care se simte presedintele propriei sale companii, chiar daca acum, astazi este “abia” pe o pozitie de entry-level, specialist sau middle manager. Pentru ca “YOU are the PRESIDENT of your own COMPANY!” inseamna un mod de gandire si de relationare, un mod de a fi. Adica acel mod de a fi care te face sa fii performant si multumit de tine (personal si profesional), simtindu-te totodata confortabil.  

“YOU are the PRESIDENT of your own COMPANY!” inseamna sa devii in mod real AUTO-MOTIVAT, sa ai curajul de a iesi din statutul de "angajat", nu neaparat la propriu (desi unii dintre noi avem si acest curaj), ci din punct de vedere al modului de a ne raporta la propria cariera, la propria dezvoltare.

Realitatea este ca toti pornim din acelasi punct, iar traseul este unul oarecum similar. Difera insa ceea ce alegem sa facem pe acest traseu. In calatoria noastra catre ceea ce ne dorim sa fim, permanent facem alegeri care ne modeleaza. Ne intalnim cu diverse oportunitati si provocari pe care le acceptam sau le refuzam, dar, de pornit in aceasta fascinanta calatorie pornim din acelasi punct. Ne angajam pe o pozitie de entry level, invatam, muncim, ne dezvoltam, crestem, ajungem specialisti intr-un domeniu si iarasi ne dezvoltam, invatam, crestem, ajungem manageri si tot asa. Dar pana unde, oare? Fiecare are propriile standarde si tinde catre o anumita pozitie, asa cum si-a construit mental planul de cariera. Dar cati dintre noi chiar reusim sa ajungem acolo, sa traim acel vis frumos, gandit spontan, cu relaxarea si optimismul anilor de studentie? Si cat de multe bariere trebuie sa trecem pentru a ajunge acolo? Si cate resurse trebuie sa investim, cat efort si cata energie? Si daca nu le avem, cum ne putem pregati sa le avem? 

Brian Tracy (ca si multi alti experti) spune ca in abordarea modului de a ne atinge si a ne trai visul (profesional sau personal)  totul depinde de atitudinea pe care o avem. Daca pornim in acest drum cu rucsacul gol, indiferent cat de usor ar fi traseul, tot este foarte posibil sa nu ajungem la destinatie. Si aceasta pentru ca suntem oameni. Avem nevoie de resurse pentru a supravietui. Nu neaparat in conditii vitrege, ci chiar si in conditii normale, firesti. Dar cu atat mai mult atunci cand ne indepartam de zona de confort. 

In aceasta metafora, “drumul” inseamna planul nostru de cariera, iar “rucsacul” inseamna resursele pe care le avem si le strangem pentru a ajunge la “destinatie” – acesta fiind obiectivul fiecaruia dintre noi, ceea ce ne-am dorit sa devenim. De obicei rucsacul ni-l umplem cu diverse competente (profesionale si personale), cu trasaturile noastre de personalitate (ambitie, energie, optimism, motivatie, determinare etc.), cu oportunitatile fructificate, dar si cu diversi oameni din viata noastra care ne sunt in mod real resurse (oameni care ne sustin, ne impulsioneaza, ne mentin/cresc increderea in sine, ne ajuta sa ne luam deciziile, ne sunt “plasa de siguranta” atunci cand cadem si ne ofera o mana de ajutor pentru a ne ridica din nou etc.).    

La cat de multe dintre aceste resurse apelam pe parcursul drumului nostru depinde de fiecare in parte. Cu mult mai important este sa o facem atunci cand avem nevoie, atat cat avem nevoie si  sa alegem exact tipul si cantitatea de resurse care sa ne faca sa mergem mai departe cu viteza stabilita (iar aici ma refer la deadline-ul pe care fiecare ni-l stabilim pentru a ajunge la destinatie sau in diverse puncte de pe traseu). 

Resursa, in sine, poate fi si propria motivatie, propria determinare de a ne urma visul. Acea auto-motivatie care ne “salveaza” in momentele in care simtim ca nu putem merge mai departe, cand ne lovim si ne doare crunt, cand diverse patternuri de comportament vin si ne submineaza calatoria (sau dorinta de a continua calatoria). Iar aici lucrurile sunt extrem de importante. Avem asa-numite patternuri de comportament pe care ni le stim sau nu, dar care ne sunt confortabile chiar daca ele nu ne duc catre ceva mai bun. Pe acestea trebuie sa le constientizam si sa incercam sa le diminuam pentru a nu ne mai auto-sabota calatoria catre visul devenit realitate. Pot fi diverse credinte limitative, automatisme comportamentale, prejudecati sau preconceptii, convingeri apriorice si multe altele. Conform acestora “inventam” bariere si obstacole care de fapt nici nu exista. Traim astfel in propria realitate care este una diferita de cea autentica. Si, mai mult, atata timp cat nu o constientizam, calatoria noastra, oricat de dorita si de interesanta, se poate opri oricand, definitv sau doar pe moment. Depinde doar de noi, de fiecare dintre noi cat de departe vrem sa mergem si ce facem pentru a ajunge acolo. 

Poate ca toate cele spuse pana acum par filozofii sau citate din carti. Nu este asa. Vorbesc din propria mea experienta. Si este o experienta dubla: una traita de mine personal cand am inceput calatoria mea catre visul ce avea sa devina realitate, dar si una traita din pozitia de coach pentru persoane pe care le-am sustinut in propria lor calatorie (si aici de multe ori am “gustat” si rolul de resursa, care este minunat!). 

Calatoria catre visul meu de a deveni Presedintele propriei mele Companii, atat ca angajat, dar mai ales cand m-am desprins de acest rol a fost fascinanta! Si inca mai este pentru ca stiu ca pot si vreau mai mult! Dar a mai fost si in multe alte feluri: a fost dificla uneori, a fost minunata alteori, a fost revelatoare din anumite puncte de vedere, a fost  uneori lina, alteori sinuoasa, am simtit si caldura si frig (ca-ntr-un fel de inconjur in jurul Pamantului, cand treci pe la Tropice, dar si pe la Poli), am simtit si incantare si dezamagire, am simtit de nenumarate ori ca vreau sa renunt (dar nu am facut-o niciodata)  am trait experiente extraordinare (in care parca simteam ca ma “lovesc cu capul de stele”), dar si experiente profunde de insight psihanalitic  si am trait multe altele pe care cuvintele par sa nu le exprime suficient. Toate acestea inca le mai experiementez, dar acum o fac “de la inaltimea” celor deja traite. Si acum pot sa ma bucur si de cele frumoase  si de cele grele  si de cele incerte si vagi  si toate sunt o provocare continua. 

Cand ajungem sa fim Presedintii propriilor noastre Companii  perspectivele sunt altele. Mentalitatea este alta. Abordarile si solutiile sunt cu totul diferite. Si totul in noi si in jurul nostru se schimba. Nu vreau sa para ceva ireal sau “spus de sus”. Nu despre asta este vorba. Ci doar despre faptul ca  atata timp cat ne asumam doar rolul de angajat  intotdeauna poate exista cineva pe care “sa dam vina”. Intotdeauna poate fi ceva sau cineva la care sa ne raportam si chiar ajungem sa fim doar “pioni” in visele altora. Doar pentru ca noi nu ne-am asumat propriul vis. Si nu am inceput calatoria.

Visul meu nu este unul complicat. Dimpotriva, as spune ca este unul simplu: vreau sa fac (doar) ceea ce-mi place. Si pentru asta  am incercat mai multe. Si fiecare experienta m-a construit si m-a adus astazi aici. Intr-un aici care atunci cand mi-am acceptat visul  era acolo. Frumos, dorit, departe, dificil de ajuns si in multe alte feluri. Astazi nu mai este asa. Este realitate. O realitate nu intotdeauna comoda (pentru ca inca visul meu nu este 100% complet ci doar undeva la 85%) dar o realitate cu care ma simt EU. O realitate pentru care am trecut prin nenumarate roluri (de la studenta, asistenta medicala, psiholog, recuiter, consultant, manager) dar din care am invatat ca POT. Si ca depinde doar de mine sa ajung acolo/aici.

 

Articol de Loredana Vladareanu pentru Business-Edu

Share    

Publică un comentariu nou